În zilele noastre, în multe orașe din Germania, nu este deloc simplu să găsești o locuință. Chiriile sau prețurile de cumpărare ale imobilelor sunt de obicei foarte mari, de asemenea , sunt prea puține locuințe la prețuri accesibile pentru familii. Mai ales în orașele populare și orașele universitare precum Munchen, Hamburg, Heidelberg sau Freiburg, prețurile sunt mai mari și piața imobiliară este destul de aglomerată.
În general, la capitolul „trai și locuințe” regiunile rurale stau mult mai bine, dar nu și cele din imediata apropiere a orașelor mari, în așa-numitele „Speckgürtel”. Deseori, cu adevărat mai ieftin devine abia atunci când te îndepărtezi tot mai mult de oraș. În multe sate mai îndepărtate de orașele mari, populația este în scădere de ani de zile. Chiar și așa, unele persoane aleg să locuiască într-un mediu rural, unde există mai mult spațiu pentru copii și mai puțină aglomerație. Cu toate acestea, mulți dintre ei fac naveta cu mașina până la serviciu în oraș, în fiecare zi. Deși se bucură de liniștea în natură și de contactul mai strâns cu vecinii, se plâng totuși de infrastructura precară din sate.