Recapitulare: Propoziții relative cu pronume relative în cazul nominativ și în cazul acuzativ

Propozițiile relative sunt propoziții secundare. De regulă, acestea nu pot sta singure și sunt dependente de o propoziție principală supraordonată sau de o propoziție secundară. Propozițiile relative oferă mai multe detalii despre un substantiv sau pronume din propoziția supraordonată. În majoritatea cazurilor, o propoziție relativă urmează direct după cuvântul la care se referă și se desparte prin virgulă. Verbul conjugat stă deseori la sfârșitul propoziției relative. Propoziția relativă este legată de propoziția supraordonată printr-un pronume relativ. Acest pronume relativ face referire la cuvântul determinat din propoziția supraordonată. 

Nico besucht Pepe. Er (= Pepe) wohnt in einem Hotel.

Pepe este cuvântul determinat sau cuvântul de referință. 

Nico besucht Pepe, der in einem Hotel wohnt.

Cuvântul de referință determină „Genus” (= genul gramatical) și „Numerus” (= numărul) al pronumelui relativ, care unește propoziția relativă de cea supraordonată. Pepe este un bărbat, așadar – genul masculin, numărul singular.  

„Kasus” (= cazul) în care stă pronumele relativ depinde de funcția sintactică pe care o are pronumele relativ din propoziția relativă. În prima propoziție (Nico besucht Pepe), Pepe este un complement în acuzativ, dar în a doua propoziție (Er wohnt in einem Hotel) – subiect în nominativ. 

Pronumele relativ este masculin și stă în cazul nominativ. Acesta este „der”.

Pronumele relative:

Observă exemplul în cazul acuzativ:

Nico spricht mit Pepe. Er bittet ihn (= Pepe) um Hilfe.

În a doua propoziție, Pepe are funcția sintactică de complement în acuzativ. Deci, pronumele relativ este „den”.

Nico spricht mit Pepe, den er um Hilfe bittet.